Are you an wantrepreneur?

Mi-a atras atentia cuvantul intr-un articol din Harvard Business Review si mi se pare emblematic pentru tabloul  nuantelor preocuparilor profesionale la inceput de sec. XXI, in lumea vestica cel putin.

De ce acest titlu. Pentru ca ‘’antreprenoriatul’’ pare sa fi captat toate nazuintele definite sau mai vagi, toate fanteziile legate de o viata mai buna pe care am putea-o avea daca. Daca am lucra pe cont propriu. Daca nu am avea credite. Daca am fi urmat alta facultate. Daca am fi cu 10 ani mai tineri. Daca nu ar fi riscul de a esua. Si mai e o teama, teama de a reusi, la care voi reveni mai pe indelete, pentru ca merita atentie.

De fapt nu militez pentru antreprenoriat, ci pentru urmarea caii personale. Atat timp cat faci ceea ce te implineste profesional  consider ca e secundar daca asta se intampla intr-o organizatie mare,  intr-o institutie, ca antreprenor sau pe cont propriu, independent.  Pentru multi oameni dezamagirile si lipsa de satisfactie intr-un anume rol ii face sa acumuleze frustrari si le alimenteaza gandul ca doar fiind propriul sef ar putea fi multumiti; deci antreprenoriatul e calea. Si unii pot descoperi ca lansandu-se in oceanul antreprenoriatului se lovesc de alte obstacole. Descopera ca au nevoie si de alte lucruri  pe care nu le-au dobandit in experienta anterioara. Daca se pot mobiliza si razbesc prin acele provocari atunci ies de cealalta parte a incercarii mai dotati, mai priceputi. Poate si mai intelepti. Capacitatea de a persevera si respectiv de a-ti acorda sanse de a face fata acestor provocari este direct proportionala cu motivatia, cu dorinta de a realiza acel lucru. Ambitia, dorinta de a demonstra ca pot este pentru unii oamenii motorul cel mai puternic. Cand este insa singurul motor care alimenteaza actiunile, riscul e ca dupa izbanda in acea lupta sa scada interesul si implicarea pentru ca nu mai este ceva de demonstrat. A avea propria firma si propria intreprindere (in sensul de baza al cuvantului, ceva ce intreprinzi) este ceva de durata si cere o alimentare continua cu energie.  Nu poti porni intr-o calatorie cu masina si sa te astepti sa te tina carburantul desi tu alimentezi numai cand ajungi la poalele unui munte. Ambitia e inselatoare. Poate da extrem de multa energie si ne poate da impresia ca va tine mereu. Cand de fapt se termina odata cu disparitia trofeului asociat cu depasirea unei provocari. Mai putin in contextele in care se pot crea lanturi intregi de astfel de obiective, cum e in sport sau in medii extrem de competitive, unde deliberat sau nu este alimentat acest motivator in detrimentul altora. Implinirea vine din bucuria semnificatiei unei reusite. Ce ma bucura? Ca pe langa ca am aratat ca pot si asta imi poate intari stima de sine, increderea personala, pe langa acest aspect personal deloc de neglijat reusita mai inseamna si a contribui benefic la viata altora, a face acte bune pentru semenii mei, pentru comunitatea in care traiesc, pentru mediul care ma sustine. Stim ca facem cu pasiune un lucru atunci cand muncind o zi intreaga, seara ne simtim plini de vioiciune, inspirati, entuziasmati;aceste stari pot coabita cu oboseala naturala de pe urma muncii, a efortului, a concentrarii. Stim ca suntem adanc satisfacuti de realizarile noastre atunci cand simtim bucurie la intalnirea cu fiecare lucru prin care influentam pozitiv viata altcuiva, cand se mai bucura si altii de ce am faurit noi.

Numarul mare al scrierilor pe tema realizarii profesionale, pe alegerea unei cai si schimbarile in viata profesionala arata interesul crescand pentru alegerile dintr-o arie a vietii care inghite tot mai mult din viata noastra si pe de alta parte arata complexitatea alegerilor. Se pare ca tot mai multi oameni ajung la o serie de principii comune, si asta in baza intervievarii celor ce au atins realizarea profesionala, respectiv care sunt regretele celor care nu sunt fericiti cu propriile alegeri (e.g. A baza alegerile profesionale in primul rand pe criterii materiale si de statut este cel mai adesea asociat cu lipsa de satisfactie si implinire profesionala pe termen lung, etc). Articolul din Harvard Business Review e din categoria a doua, si desi se rezuma la un numar relativ mic de persoane intervievate aduce in atentie niste puncte valabile. Punerea in aplicare a acestor principii este anevoioasa si adesea abandonata in vremurile acestea in care mai totul in jurul nostru promoveaza viteza, solutiile instant si recompensele imediate. Ne spunem ca nu avem timp si cautam scurtaturi, iar apoi cand scurtaturile nu functioneaza la nivelul asteptat, ne descurajam  si ne vine tot mai greu sa credem ca este posibil si pentru noi, nu doar pentru altii, cativa alesi. A-ti gasi drumul in viata inseamna de fapt a-ti construi drumul in viata si se face in timp: cu curaj, cu rabdare, cu atentie la propria persoana, propriile nevoi si reactiile la experientele pe care le avem, cu perseverenta si da, cu multa incredere in propria persoana. Increderea in acest context este cea care ne spune ca desi nu ne este clar care ar putea fi pasiunile noastre, desi inca nu ne-am descoperit potentialul ascuns, avem convingerea ca acestea exista si ca pot fi descoperite,  dezvoltate, manifestate. Biografii impresionante au fost create si dintr-o dorinta puternica de a realiza un anumit lucru, resimtit ca fiind foarte important. Nu stiu daca am abilitatile necesare, inca nu am multa cunoastere, dar imi pasa atat de mult de orasul meu, de felul in care sunt tratati copii, de calitatea alimentelor cu care ne hranim, …… (completati voi) incat investesc energia si timpul meu fara sa masor la fiecare pas ce primesc in schimb. Vreau atat de mult sa imi realizez un vis incat imi pun nadejde (alta forma de incredere) ca pe drum o sa gasesc solutii la problemele care apar, o sa primesc sprijin si voi putea inainta. Fara garantii si fara certitudini.  Forta acelui vis are suficienta energie cat sa alimenteze pe termen lung. Si asta mi se pare ca e o cale adesea neglijata: aceea de a descoperi care sunt lucrurile de care ne pasa cu adevarat si sa ne indreptam atentia catre ele, catre cultivarea lor. Pentru ca daca nu lor le daruim atentia noastra, atunci cui? Si mai ales pentru ce? Cum ne putem imagina ca am putea fi fericiti traindu-ne viata printre lucruri care ne sunt indiferente.

Wantreprenoriat. Termenul are in articolul mentionat  un sens usor resemnat; ceva ce as vrea, dar nu e. Personal il consider un atractor bun. Pentru ca are inmagazinat dorinte si energie. Tot ce este necesar este transformarea obstacolelor in aliati. Pot sa imi dezvolt curajul si capacitatea de a-mi asuma riscuri, pot sa fac pasi pregatitori si astfel sa ma protejez fata de anumite riscuri, sau sa invat ca riscurile sunt deschizatori de noi cai. Importanta e decizia de a face ceva cu acele visuri, dorinte, nazuinte, de a nu lasa sa se aseze praful pe ele. In fiecare zi in care nu fac nimic pentru ele le transmit mesajul: imi place de voi, dar nu pot. Imi spun mie “ Mi-ar placea, dar nu indraznesc”. Sa indraznim, cu avant si pasi mari, cu prudenta si pasi mici, cu pauze, cu indoieli, dar sa indraznim. Avem o singura viata si viata netraita de noi nu o poate trai nimeni. Niciodata.