In zi de sarbatoare

“A vorbi despre limba romana este ca o zi de duminica”. (Nichita Stanescu). Ma simt prea mica pentru a vorbi despre Eminescu. Va pot vorbi insa despre mine. Dintotdeauna am fost pasionata de idei. Imi placea’’romana’’. Literatura, gramatica, dar si etimologia. Am citit cu delectare si aviditate o carticica numita “Povestea vorbelor”. Am jinduit dupa mai mult, dar pe atunci nu era mai mult. Sau nu la indemana oricarei fetite care era curioasa cu privire la cuvinte. Si ati spune da, desigur, atunci ocupa-te cu asta: literatura, poezia, Literele. Apoi am descoperit filozofia. Si idei minunate care veneau din vechime si ma impresionau atat de tare ca oamenii puteau gandi cu doua mii de ani in urma lucruri pe care eu abia le dibuiam, le banuiam sensul si semnificatia, nu mai spun realitatea. Pentru asta eram inca prea tanara. Clasa a 12-a. Sau a XII-a – cum statea scris pe toate caietele, si pe ecusoane, pe coperta catalogului.  Ideile sunt exprimate prin cuvinte si de aici si incalceala: imi plac cuvintele sau imi plac ideile pe care acestea le exprima? Si si. Dar mai mult, am avut ocazia sa descopar ca ideile si viata lor formeaza si  transforma  cuvintele (dau forma si refac forma). La un curs numit “Language and Thought”. Despre care eu am crezut ca e de filozofie; de fapt era de psihologie, despre cum gandirea si limbajul se formeaza si influenteaza una pe alta. De la lumea ideilor psihologiei a fost doar un pas ca sa ajung in lumea ideilor terapeutice. Un singur pas, dar un pas care m-a scos din universul cuvintelor. Pentru ca desi atunci cand spunem psihoterapie ne gandim cel mai adesea la vindecarea prin vorbit, ideile terapeutice pot fi sadite  in minte nu doar prin cuvinte. Dar despre asta o sa va vorbesc alta data. Astazi, de ziua lui Eminescu o sa raman in universul ideilor exprimate prin cuvinte. A ideilor exprimate prin limbaj. Zilele trecute un irlandez imi spunea ca venind in Romania a crezut ca va gasi o cultura europeana. Dar, n-a fost, n-a fost asa. Locuieste de multi ani in Romania si cultura romaneasca ii este tot straina. Romani fiind avem desigur spiritul romanesc si limba romana in ADN-ul nostru si desigur ca traim cultura romaneasca. Si totusi. Cat traim in limba romana? Cum traim in limba romana? Ne este draga, o apreciem, o cultivam in viata si munca noastra de fiecare zi? Am studiat psihologia patru ani. Patru ani de citit si gandit si studiat, chiar si visat in limba engleza. Gandesc si lucrez in mediul de afaceri de treisprezece ani. Traiesc in Romania. Si totusi… mental am trait in acesti ani mult timp intr-o alta lume. Lumea globala, in care foloseam nu doar cuvinte si concepte ci si intregi seturi de gandire in limba engleza: de la managementul resurselor umane, pana la concepte de business (asa e ca daca spun ‘’concepte de afaceri’’ nu intelegeti chiar acelasi lucru?), si psihologie organizationala, limba engleza – si gandirea anglo-saxona cu precadere – era peste tot. In ce priveste cuvintele, spuneam adesea ca le folosesc pe cele englezesti pentru ca nu avem echivalent in limba romana (e.g. feed-back, debriefing, Executive Search, asertivitate) sau avem, dar ne duc cu gandul in alta directie (e.g. training vs instruire, workshop vs atelier, coaching vs. antrenament, assessment vs. evaluare, management vs. gestiune).
Cu cativa ani in urma am tradus o carte de coaching si am cumpanit mult la unele cuvinte; vroiam ca sensurile sa fie usor accesibile, dar si sa folosesc cat mai putin termenii in engleza, chiar daca erau deja consacrati. A fost un prilej indelung de reflectie si meditatie asupra relatiei cu propria limba. Pentru ca am descoperit cum fiecare cuvant ne poate pune in relatie cu toate experientele, gandurile si ideile acumulate de-a lungul vietii asociate mental cu acel cuvant. Asa intelegem si integram intelesuri si concepte noi, prin asociatii formate cu alte cuvinte, cu sensuri si experiente. Cand insa prea multe pachete noi de informatie vin fara o legatura cu fondul existent de cuvinte se intampla ca atunci cand am citit prima carte in limba engleza. Intelegeam fiecare cuvant, dar la sfarsitul paginii trebuia sa o iau de la inceput pentru ca nu prinsesem ideea, intelesul. Cu doi ani in urma am dat peste o carte care a adus pentru mine un punct de turnura: Balaurul – roman al Hortensiei Papadat-Bengescu. Acolo am descoperit ca avem mult mai multe cuvinte disponibile in limba romana, ca exista un tezaur putin folosit sau nefolosit al limbii, chiar in domeniul psihologiei, domeniu pe care eu il consideram insuficient reprezentat in fondul limbii (din lipsa de gandire si cercetare nationala in ultimii treisprezece ani de comunism). Si am realizat ca ma pot imprieteni din nou cu limba romana, ca o pot descoperi si ca imi doresc sa o cultiv si in mediul profesional si economic al secolului XXI. Cu convingerea ca recuperand din fondul lingvistic si cultural romanesc si integrand aceste parti din nou in viata noastra ne recuperam parti ale propriului suflet si ca acesta e un pas important in vindecarea relatiei ambivalente pe care multi dintre noi o avem cu Romania ca neam si natiune. Ne rostuim altfel propria viata. Hranim altfel, mai bogat, conversatia pe care o purtam cu propria noastra viata, la birou, acasa, mereu.
Povestea, in mod evident, este abia la inceput. Va inviti azi, ca un gest de omagiu pentru Mihai Eminescu, sa va luati cateva minute si sa evocati cuvinte, vorbe, ziceri in limba romana care va sunt dragi, care va misca sufleteste sau care v-au deschis porti catre noi intelesuri si intelegeri. Poate fi un cuvant, un proverb, o poezie, un aforism sau un fragment de proza, orice scris in limba romana, mai recent sau mai demult. Oferiti-va acest dar.