Despre sanse. Cele de dincolo de cifre, care trec prin inima

De cativa ani incoace, ma uit la lucrurile bune care imi ies in cale si aleg sa le sustin atat cat pot. Si cand il face cineva necunoscut, si chiar cand il face cineva foarte cunoscut. Si mi se pare nu doar drept ci si bine. Sa ma uit la ce vad ca fac bine altii si sa ii sprijin in acel bine. De cativa ani, pot spune ca am dezvoltat o practica din asta. Si ii sustin pe cei ce imi ies in cale atat cat pot, uneori cu lucruri micute, alteori cu zile sau luni intregi din viata mea. Pentru binele pe care ei il fac. Si ma gandesc la Nicusor Dan, Simona David, Sandu Popescu, Alina Tiplea, Peter Hurley, Nesst, Buna Dimineata Bucuresti. Si nu mi-am pus niciodata intrebarea ‘’Ce sanse are?’’ (i.e. sa ajunga acolo unde si-au propus). Asta poate fi intrebarea lor, dar nu e treaba mea. Eu sunt bucuroasa sa adaug un strop de energie si ajutor si astfel sa incurajez, sa sustin, sa contribui la demersul lor astfel incat, da, sa le creasca sansele sa il realizeze cat mai deplin.  Am studiat matematica, dar refuz sa fac calcule inainte de a ajuta pe cineva sa faca o fapta buna. Nicio mama din lume nu ne-ar fi crescut pe aceasta logica; pentru ca nimeni nu-i poate da asigurarea ca bebelusul ei va trai fericit, sanatos si intreg. Dar mamele ne-au crescut, dandu-ne fiecare tot ce au putut da.

Si mai este o fata, ascunsa. Pe care, uitandu-ne doar in exterior, o ignoram, spre nefericirea proprie. Uitam ca atunci cand facem un bine, noua ne facem bine, in primul rand, in doua planuri: al integritatii fiintei noastre dar si prin consecintele si dinamica pe care le antreneaza, ce dezvoltam in noi. O sa elaborez ambele aspecte. A actiona aliniat cu convingerile noastre, a pune in fapt valorile pe care le purtam inauntru e un act de sanatate a fiintei, si contribuie la propria integritrate. Asa devenim tot mai integri, mai intregi. Integrand ce e inauntrul nostru cu ce e inafara. Si cel mai la indemana mod este acela de a face actiuni care reflecta ce e inauntru – convingeri, valori, dorinte. De cativa ma intregesc, sunt tot mai mult eu insami. Pentru ca am inlocuit in viata mea ce cred altii ca am de facut sau ce e in interesul lor cu ce cred eu ca am de facut si ce vad ca e necesar in lumea din jurul meu. Nu stiu daca lumea e mai buna pentru ca am facut eu una sau alta – de fapt cred ca lumea e asa cum e si asta nu e treaba mea- dar eu sunt mai sanatoasa si mai completa si ma simt mai mult eu insami. In 2012 auzeam de zeci de ori pe zi ”n-are sanse” – replica la intentia lui Nicusor Dan de a candida la Primaria Capitalei. Suntem in 2014. Ce e diferit? Aparent Nicusor Dan continua sa faca ce facea si inainte – multe procese in tribunale cu toti cei ce incearca sa foloseasca orasul pentru beneficiul personal – e adevarat, in plus se zbate si pentru cauze care depasesc ca impact aria Bucurestiului. Primarul e acelasi, abuzurile continua. Deci, s-a schimbat ceva? S-a schimbat viata catorva sute de oameni; poate chiar mii. Care au inceput sa iasa din casa pentru ca le pasa. Unii au fondat un ziar – Buna Dimineata Bucuresti, altii s-au implicat mai activ in probleme ale zonei in care locuiesc – Prelungirea Ghencea, Parcul Circului, multi altii s-au implicat masiv in alte cauze civice si foarte multi s-au implicat activ in cauze sociale, ecologice si in probleme cu impact national. Sustinerea campaniei lui Nicusor Dan a contribuit semnificativ la nivelul de activism civic in Bucuresti. Ajutandu-l pe el timp de trei luni de zile am descoperit ca nu suntem singuri, ca suntem mai multi decat cred ei (ei, ce manipuleaza constant nu doar perceptia ci si realitatea), si poate, mai ales, ca nu suntem atat de neputinciosi pe cat ne credeam inainte.  Ca uniti putem salva ce am mostenit de la strabuni, ca ne putem face din nou planuri pentru viitorul nostru, nu doar planuri personale de supravietuire. Nicusor Dan, prin decizia de a candida la alegerile locale ne-a dat sansa sa fim astazi mai mult decat eram in 2012, sa indraznim mai mult si sa influentam activ comunitatea in care traim.

Monica Macovei ne ofera in primul rand sansa sa vedem ce facem atunci cand avem pe cine vota. Pe care daca o fructificam putem trece la nivelul urmator unde construim cu adevarat sansa schimbarii. Pana acum multi dintre noi ne-am tot retras in valuri pentru ca in esenta nu aveam cu cine vota. Pe oricine am fi ales simteam ca facem un compromis la nivelul valorilor personale centrale. Toti candidatii reprezentau aceleasi interese si aproape acelasi nivel de incompetenta. Si spuneam cu frustrare, cu indignare, cu lipsa de speranta mai apoi ‘’N-am cu cine vota’’. Acum avem.  Si acum putem vedea cati facem pasul inainte si cati suntem dispusi sa intindem si o mana de ajutor. Pentru a depasi obstacolul manipularii din mass-media si inertia celor din jurul nostru.  Sa ducem mesajul Monicai Macovei mai departe – sa le spunem oamenilor – hei!,  se intampla ceea ce asteptai de 25 ani – sa triumfe legea si dreptatea, sa nu te mai simti furat in propria curte si mintit ca e in interesul tau, sa simti ca viata ta are un rost acasa la tine, in Romania si nu mai trebuie sa fugi in lume.

Dar de fapt, cred ca putem deja accede la nivelul urmator de constientizare. Ceea ce ni se arata tot mai clar este cat de mult depindem unii de altii si ca rationamentele de tipul ‘’noi vs. ei’’ esueaza in realitate. Incepem sa constatam ca nu putem fi complet independenti si neafectati de ce se intampla in jur oricat de mult ne-am izola in grupul atent selectat de prieteni, in familie, in munca, in arta, in contul din banca, in hobby-uri  si nici chiar in alta tara. Ce e dureros, ce pierdem cu fiecare actiune injusta la nivelul societatii ne ajunge si in gura de sarpe, (in masina cu care mergem la birou si in vacanta la mare, fie ea si Egee). Si cand realizam ca nu mai putem opera in cadrul noi versus ei, ca suntem toti impreuna, intelegem ca nu e vorba doar de sansele celui care iese in fata cu o initiativa de schimbare, ci de sansele noastre, colectiv. Intrebarea devine: Ce sanse avem? Ba chiar: ce sanse ne dam? Cred ca dupa 25 de ani ni se ofera sansa acestei intrebari, si Monica Macovei a muncit in toti acesti ani cu seriozitate si are rezultate care acum  sunt cele mai bune argumente pentru pasul pe care il face candidand pentru presedintia Romaniei. Astfel suntem pentru prima data in fata unei optiuni de alegere de sustinere pentru care avem date, avem fapte, si nu trebuie sa ne lasam in baza speculatiilor de tip ‘’Oare ce stie, oare cat poate, oare cum o fi omul asta, oare nu se preface doar’’. Are experienta si realizari de exceptionale pentru Romania, are competente dovedite, o inalta moralitate, munceste cu dedicatie, este tenace si rezista presiunilor. Cred ca noi romanii nu am avut niciodata din 1989 incoace o optiune mai apropiata de ce am afirmat mereu ca ne dorim de la un presedinte: onestitate, competenta si dreptate. Da, se intampla acum si e sansa noastra sa recunoastem asta si sa nu ne pierdem in detalii neimportante si false motive pentru a mentine inertia si pasivitatea. Aud comentarii ca e prea serioasa, ca n-ar prinde la ‘’popor’’, ca nu a vorbit fluent intr-o filmare anume. Cred ca e timpul sa ia cineva in serios Romania, ca vedem unde am ajuns cu bascalia si nepasarea fata de tara. Nu fotogenia salveaza Romania.  Prefer Omenia. Adica atitudinea justa fata de oameni si judecata extinsa dincolo de interesul personal. Pe care Monica Macovei le-a demonstrat cu consecventa. Si daca azi nu avem incredere in ea, este problema noastra, nicidecum a ei. Prin ce a facut pana acum merita increderea noastra si in intentiile care ii motiveaza actiunile si in capacitatea de a le transforma in realitate.

Acum e ceva de facut. Fiecare dintre noi poate gasi ceva de facut, odata ce realizam ca asta e clipa pe care o asteptam de ani lungi. ”Noi suntem cei pe care i-am asteptat” spune un proverb vechi. Monica Macovei nu va schimba Romania de una singura; pentru asta avem nevoie si de noi.  Fiecare dintre noi poate gasi ceva de facut. Si cine nu iese in strada la proteste, si cine nu are bani de donat si cine nu are cercuri mari de prieteni pe care sa ii mobilizeze. E de ajuns sa inchidem televizoarele, sa facem liniste si sa ascultam glasul propriei constiinte. Si vom sti ce avem de facut. Fara scuze, renuntand la sentimentul neputintei, cu onestitate si un dram de curaj. E un moment bun sa ne amintim ca lacasul curajului este inima, asa cum ne arata etimologia cuvantului; cor – inima in latina.

“E 3:23 dimineata
Si sunt treaz
Pentru ca stra stranepotii mei
Nu ma lasa sa dorm.
Stra stranepotii mei
Ma intreaba in visele mele
Ce ai facut cand planeta era pradata?
Ce ai facut cand pamantul era zdrentuit?

Sigur ai facut ceva
Cand anotimpurile au inceput sa cedeze?

Cand mamiferele, reptilele, pasarile, mureau cu toatele?

Ai umplut strazile cu proteste
Cand democratia era furata?

Ce ai facut
Odata ce ai stiut?’’

Drew Dellinger (Scara hieroglifica)