Viata cu sens

Se poate muri subit intr-o transee sau zi de zi la birou

….parafrazand avertismentul genial pe care l-am desprins din Jurnalul lui Mircea Eliade cu 18 ani in urma.

Am cunoscut multi oameni si in multe feluri. Pe multi dintre ei am avut posibilitatea sa ii cunosc prin intermediul profesiei, identificand profilului lor de abilitati, competente si atitudini. In mediul corporatist am intalnit adesea oameni foarte ambitiosi, cu o mare putere de munca si care arata o dedicare a energiei intr-o masura impresionanta; uneori o dedicare demna de o cauza mai buna. Erau foarte multumiti ca lucrau in companii care le punea la incercare si le stimulau multe abilitati si calitati, in care puteau trai sentimentul succesului, a atingerii unor obiective ambitioase. Discutia, vie si animata pana in acest punct devenea adesea sincopata cand mutam atentia catre viitor si catre motivatiile personale, catre implinire in sens mai larg decat ‘’atingerea obiectivelor care mi-au fost setate”. Am descoperit astfel ca multi dintre acesti oameni au integrat foarte bine tehnica obiectivelor SMART(acronim format cu initialele in limba engleza a cuvintelor: specific, masurabil, realizabil, relevant si cu termen de realizare ca si criterii de stabilire). Ei insa nu aveau modalitati de a sti daca un obiectiv este semnificativ pentru ei.

Stabilirea obiectivelor, SMART sau nu, deriva din scop. Scopul este un rezultat dorit. Ajungem astfel la dorinte  Nu toate dorintele dau sens profund vietii. Unele dorinte tin de domeniul placerii, au un ecou emotional de scurta durata. Altele tin de aspiratii, de vise si sunt astfel cu bataie mult mai lunga. Dorintele sunt influentate de ideile pe care le avem despre ce ne-ar aduce bucurie, stare de bine, fericire.

E important sa ne cunoastem si asumam propriile dorinte, directia in care vrem sa evolueze viata noastra pentru a ne putea stabili obiective concrete cu adevarat relevante pentru noi insine. Intrebari precum Care este scopul meu in viata? este una dintre cele mai mari intrebari (daca nu cea mai) pe care ni le putem pune de-a lungul vietii. Unii vor spune, nah, e prea grea; cum sa stiu? Daca nu gasesc raspunsul? Dar daca nici nu il cauti? ….. Daca nu ne lasam intimidati, daca ne imprietenim cu aceasta intrebare, daca invatam cum sa o imblanzim, avem sanse sa construim un raspuns valabil; valabil in mod autentic. Nu este un raspuns la care putem ajunge doar printr-un proces de gandire rationala;  e un raspuns pe care il construim prin actiunile, experientele, invatamintele si descoperirile personale. A raspunde la aceasta intrebare cere un proces de familiarizare si invatare pentru ca temele de cunoastere personala nu fac parte din programa scolara, si in general societatea, prin institutiile ei, mai degraba tinde sa ne livreze obiective decat sa ne asiste in a invata cum sa definim propria directie personala. Cade in responsabilitatea noastra fata de noi insine sa exploram, sa invatam si sa ne asumam acest proces. Asa cum ne aminteste poetul David Whyte daca putem vedea calea in fata noastra, sunt sanse mari ca nu e calea noastra; e probabil calea altcuiva pe care am lua-o drept calea noastra.

A da sens vietii presupune a ne indrepta catre rezultate anticipate ca avand valoare. Scopurile noastre au valoare in masura in care sunt legate cu valorile personale. Valorile, despre care multa lume tinde sa creada ca sunt doar niste concepte, si acelea adesea ideale, (ideal ca opusul lui realist, realizabil) sunt de fapt principiile animatoare cele mai puternice. Ce face sa nu ne lasam opriti de obstacole, ce face sa investim efort si energie, ce face sa nu ne oprim dupa primul pas si sa schimbam radical directia?

Daca vi s-a intamplat ca in momente de reusita, de atingere a unui obiectiv pentru care ati depus mult efort sa simtiti cum sunteti incarcati cu o bucurie care apoi e gata sa alimenteze noi idei si vise, daca mai degraba ati simtit o satisfactie de moment atunci stiti deja cum arata un obiectiv slab relevant personal. Lucruri pe care le realizam pentru care altii ne felicita, familia devina mandra de noi, prietenii ne bat pe umar cu satisfactie, altii poate chiar ne invidiaza, dar noi avem o senzatie de eliberare – nu mai suntem apasati de incertitudinea lui “Oare o sa reusesc?’’; sau un sentiment de usurare – am incheiat acea cursa cu obstacole – si gandul ca acesta e un succes. Ne simtim apreciati, validati, recunoscuti in eforturile si realizarea noastra. Dar toate aceste tin un timp scurt, dupa care ne uitam iarasi in jur si ne intrebam oare acum ce ar trebui sa facem, incotro sa ne indreptam efortul. Acest ‘’ar trebui’’ poate fi un bun indiciu ca merita sa investigam in ce masura obiectivele pe care ni le stabilim sunt intr-adevar ale noastre, si in ce masura sunt ‘’imprumutate’’, de la cei din jur, persoane apropiate sau organizatii in care traim.

A avea o viata implinita este altceva decat a avea succes. La baza cuvantul succes este sinonim cu reusita: daca mi-am propus un lucru si am reusit atunci e indreptatit sa vorbesc de o reusita, de un succes. Expresia ‘’ a avea succes’’ insa are o puternica conotatie de recunoastere sociala; nu avem succes decat in masura in care un numar semnificat de voci, si voci care ‘’conteaza’’ in spatiul public, profesional si social dau acest verdict. Pot trai ani la rand sub aura succesului si sa imi dau seama intr-o zi ca nu ma simt implinita. Pentru altii pot fi pe culmile gloriei si eu sa ma simt nefericit; de parca mi s-ar fi scurs timpul printre degete. Ca sa ne ferim de o astfel de soarta este necesar ca din timp in timp sa ne uitam cu atentie la noi insine: la ce simtim, ce gandim si ce facem. Sa ne luam acest ragaz, oricat de aglomerata ne-ar fi agenda, ziua, viata. Sa extragem de sub noianul experientelor cotidiene propriile valori, sa intelegem cum ne-am procopsit cu ele – zic procopsit pornind de la sensul ‘’a realiza un castig fara a munci”, adica fara a reflecta critic si a alege deliberat. Adesea setul central de valori il avem de la varste timpurii, si l-am dobandit implicit prin experiente, prin modelele avute in jur. Sa desprindem apoi consecintele aplicarii acestor valori in viata de zi cu zi si sa identificam conflictele dintre ce credem si ce exprima faptele noastre. Spun sa identificam conflictele pentru ca e in firea umana sa gasim astfel de imperfectiuni, de nealinieri si contradictii. Odata ce ne este clar care sunt lucrurile importante, cele mai importante, putem fi in contact mai bun cu propriile dorinte si putem face mai des alegeri constiente. Ce lucruri dorim sa faca parte din viata noastra? Care sunt acele lucruri a caror prezenta valideaza si implineste valorile personale? De la acelea ne putem astepta ca odata realizate putem simti deplin bucurie, o bucurie care reverbereaza, care ne inspira pe mai departe, ne deschide noi directii, catre noi orizonturi personale. Bucuria este emotia; implinirea este starea. Implinirea cuprinde si emotia dar si toate gandurile noastre, constientizarea realizarii unor aspiratii cu puternica revelanta pentru sine, simtim ca prin cele manifestate am devenit mai mult noi insine, ca am actualizat din potentialul fiintei noastre. Abia atunci putem incepe conversatia despre obiective si moduri de a le atinge, avand convingerea ca energia, cunostintele, timpul noastru vor fi dedicate adecvat; altfel spus ca am rezemat scara de zidul potrivit.

Daca vorbele si gandurile mele au rezonat cu cautari personale, daca ajuns in acest punct iti spui in gand ”Bine, si, mai departe?” atunci lasa-mi un mesaj si te voi anunta despre atelierele de lucru cu valorile si despre seminarii pe tema inteligentei spirituale. De asemenea poti beneficia de consiliere pentru mai multa claritate in ce priveste profilul personal de valori. Si, mai ales, actioneaza chiar azi: incepe o conversatie pe aceasta tema: cu tine, in drum spre casa, cu partenerul/ partenera, cu un prieten bun. Fa un pas, oricat de mic; orice lucru care sa mentina acest proces de cautare, de formare sau transformare.