La An Nou, casuta noua

Cioc cioc. Knock knock. Cum sunteti de sarbatori? Sper ca fericiti. Luminati de bucurie, tihniti si voiosi. Si mai cum?….. Asa…. Si pentru ca viata oamenilor e cu suisuri si coborasuri ma gandesc ca pentru unii poate acum nu e mare veselie. Dar si unde e tristete, durere sau insingurare poate ajunge lumina, caldura si increderea ca si acestea nu sunt vesnice, ca se pot preface in intelepciune, in blandete, in empatie sau in mai mare iubire de viata. Sunt ani si ani. 2012 la mine a purtat multe poveri; a fost un an greu si ma gandeam ca la reflectarea ce obisnuiesc sa o fac la schimbarea anului voi avea o poza cenusie. Si, cum se spune in povesti, nu mica mi-a fost mirarea cand incepand sa scotocesc prin amintiri am descoperit una cate una o multime de comori; realizare unor vise vechi, trairi si experiente pe care nici nu le-am visat, carari noi ce par sa duca catre noi universuri. Si inca nu am terminat scotocirea. M-am oprit putin pentru ca vreau sa folosesc blandetea acestor zile de Craciun ca sa deschid portile unei noi casute: casuta de pe net. Sunteti toti invitati. Sa o colindati si sa va lasati inima si mintea sa soarba si absoarba tot ce va prieste. Inca nu e mult, n-am asezat toata mobila, mai am de asternut covoare, dar eu ma bucur ca in sfarsit o am. Si imi doresc mult sa fie sursa de bucurie, de incredere si speranta si pentru altii. Lucrez in breasla datatorilor de speranta si incredere. Si nu sperante desarte, sau iluzii cum s-ar mai spune, ci sperante fondate si fundamentate. Daca invatam sa privim bine bine de tot si apoi ne uitam cu aceasta uitatura buna la orice fiinta si la orice situatie, intotdeauna vom putea aduce la suprafata ceva bun, ceva din trecut care indreptateste speranta pentru viitor.
Va invit in casa mea. Sa bem un ceai sau o ciocolata calda cu o felie de cozonac, sa ascultam un cantec.

Va invit sa luati aminte la un lucru sau altul si mai ales la lucruri ce pot fi facute, vise ce pot fi visate si apoi activate. Cercetati toate incaperile care va atrag. Poftiti si in camera de lucru, acolo unde, lesne de banuit, se lucreaza. Cu vise, cu dorinte, cu energie si harnicie. Da, cu harnicie. Si uneori cu un dram de magie. Dar vreau sa revin putin la harnicie. Ne putem imagina cu usurinta cum arata harnicia intr-o bucatarie sau intr-un atelier de tamplarie. Dar cum o fi aratand intr-un atelier de dezvoltare personala? Simpatica intrebare, nu-i asa? Va las sa va imaginati in felul vostru propriu… Din ce vad eu o sa va spun doar ca uneori e o munca foarte intensa, alteori e minutioasa uneori se face iute, dar intotdeauna e cu multa atentie, dedicare si o mare dorinta de a vedea un lucru bun infaptuit.

Si va poftesc si in camara. Si mai ales va poftesc sa reveniti in camara J Pentru ca voi umple rafturile cu bunatati de pastrat in minte si in inima, de folosit si de impartit cu altii. Aici, in aceasta camara virtuala e posibila aceasta minune mereu: sa pastram, sa folosim, sa daruim si, paradoxal, sa nu se sfarseasca. Asa cum e in basme. Asa cum e cu toate lucrurile pretioase vietii: lumina, iubirea, grija, iertarea, intelegerea, bunatatea, curajul. Veti gasi in locul borcanelor cu dulceata ale bunicii, punti (link-uri desigur) catre munca altor oameni, ideile lor si felul in care le-au manifestat, ce au infaptuit. Si pana sa umplu eu rafturile va invit la o reflectie de cateva minute. Asezati-va confortabil, in scaunul de alaturi sau pur si simplu relaxat, in propriul vostru corp si rugati acea parte a mintii care detine toate amintirile si experientele voastre sa va ajute sa vedeti – voi cu ce ati umple rafturile: cine sunt acei oameni care au facut posibil ca voi sa fiti cei de acum. Cine v-a ingrijit, corpul, mintea si sufletul. De la cine ati invatat lucruri. Cine v-a dat incredere, v-a incurajat sau v-a inspirat? Si mai cine?…. E un lucru bun sa oferim recunoastere celor care ne-au sustinut, sa ne reunim si astfel sa ne amintim ca suntem comunitate. Ca fiinta noastra, ceea ce suntem nu se termina la granitele corpului….

Am deviat putin, dar cred ca e o deviere buna. Revenind la bunatatile din camara –pai,… reveniti, reveniti! Voi mai incarca rafturile. Si va invit sa va infruptati din ele, sa dati si altora si daca ceva de aici va inspira o actiune, un  proiect si va pot fi de ajutor sau pot contribuia imi ziceti. Si cu bucurie si harnicie ne apucam de treaba. Si puteti spune si altora, care cauta ceva ce si-ar putea gasi raspuns potrivit in oricare din pagini, in oricare din incaperi.

Eu ma voi intoarce la a scotoci printre bogatiile lui 2012. Ce am devenit, ce am descoperit, ce am invatat, ce am pierdut, ce am primit in viata mea. Sunt ani si ani. Unii sunt de turnura. Facem salturi mari, in directii dorite sau nebanuite. Cred tot mai mult ca deschizandu-ne inima, viata isi poate croi drum bun prin noi si atunci totul devine suportabil; cand ne simtim acasa in noi insine, ne putem simti acasa oriunde. Si asta e o calatorie infinita.

Sa calatoriti frumos in anul ce vine!

Va mai astept, cu drag. Poarta e de acum mereu deschisa. Si datorita celor ce m-au ajutat sa o construiesc: Daniel Ivascu – mult, cu identitatea vizuala si realizarea propriu-zisa, cu rabdare, idei si solutii excelente, Romica Zaharia – cu slide-urile, WordPress si bineinteles lumii stranii si care ni s-a strecurat pe sub piele – internetul.

Adina