Poveste

Era o data un sat in care ca mai oriunde existau oglinzi si oamenii le foloseau, dimineata cand se pregateau sa mearga la munca, duminica inainte de a merge la biserica. Si uneori chiar si in alte clipe, cand se priveau mai atent, mai in tihna si cand nu se uitau atat la cum le sta parul sau daca sunt aranjate sprancenele ci, dincolo de riduri, … la trasaturi, la expresia ochilor, la semne particulare pe care le aveau. Se intrebau poate cand a aparut o anume linie pe frunte, ce s-a intamplat cu zambetul lor, cum vad altii acea licarire din privirea lor, si oare ce transformari s-au mai produs de ultima data cand s-au privit. Si cu timpul unii oameni au observat ca se intampla ceva ciudat. Odata cu trecerea anilor si cu schimbarile in viata lor si in rolurile pe care le aveau in comunitate parca era tot greu sa ajunga la  acel punct de dincolo de suprafata oglinzii. S-au gandit ca poate le slabeste vederea si s-au dus la medic. Dar medicii cel mai adesea spuneau: totul e in regula, n-aveti de ce sa va faceti griji. Poate mai degraba ar putea fi o problema cu spatele, poate stati prea mult aplecat sau incomod la munca, dar vederea – nu, nici o problema. Si oamenii si-au intrebat vecinii, pe cei care ii cunosteau de ceva vreme. Si ei spuneau, totul e in regula. Si totusi ei vedeau clar ca  suprafata oglinzii nu mai era clara. Si si-au spus ca o fi veche si au aruncat-o. Si s-au dus in targ cerand negustorului oglinda de cea mai buna calitate. Cand negustorul o aducea, puteau vedea limpede cum se reflectau toate obiectele din jur, dar chipul lor era tot in ceata, sau cu linii deformate. Si incercau oglinda dupa oglinda, pana la ultima. Si apoi plecau spre casa, ingandurati, multumind pentru efort negustorului care ii tot asigura ca oglinzile erau de cea mai buna calitate si reflectau fidel realitatea.

Si anii treceau, ei aveau sarcini tot mai complicate de rezolvat, faceau eforturi, uneori se incruntau, alteori fata le stralucea de fericire. Dar invariabil veneau momente in care ar fi vrut sa se poata vedea limpede intr-o oglinda. Si intr-o zi a aparut vestea ca un calator de pe alte meleaguri mergea din sat in sat purtand cu el o oglinda de cristal, foarte pretioasa. Auzind ca va zabovi si in satul lor o mare multime de oameni s-a adunat in piata, in locul unde calatorul primise gazduire. Omul si-a amenajat locul, a asezat cu grija oglinda si a pregatit totul asa incat cine se privea in oglinda sa poata avea un loc si un timp numai al lui, ferit de ochii sau curiozitatea altora. Si apoi rand pe rand oamenii se strecurau in camaruta lui. Si daca stateai undeva pe aproape puteai vedea chipurile oamenilor la iesire. Unii spuneau ca nu e mare lucru, e la fel ca oglinda lor de acasa si poate ca singurul lucru pe care il luau cu ei era sa stie ca oglinda lor simpla facea o treaba la fel de buna cu aceasta renumita oglinda de cristal. Altii ieseau increzatori si cu chipul stralucind de bucurie si povesteau ca oglinda e atat de grozava… iti arata lucruri pe care pana atunci nu stiai ca le ai, si surprindea o frumusete care acum ca stiau ca o au sigur le va transforma viata si ceea ce vor face de acum incolo. Si ii puteai recunoaste si pe cei care batusera in van la usa tuturor negustorilor de oglinzi. Nu erau toti la fel, dar aveau un lucru in comun: pe chipul lor citeai bucurie sau tristete, concentrare sau regret dar la toti puteai vedea usurarea si linistea aceea pe care ti-o da faptul de a sti cum arata lucrurile in realitate, de a te cunoaste si a sti si ce vad altii cand se uita la tine. Unii chiar aveau un biletel in mana pe care il tineau strans intre degete. Te-ai fi gandit ca poate, cine stie, calatorul le-a spus vreaun cuvant magic, le-a dat un sfat, sau poate chiar le-a spus  locul in care pot gasi oricand o astfel de oglinda.

…Curiozitatea ma mana sa ma apropii de unul din ei si sa il intreb. Dar n-am facut asta. Ii vedeam trecand concentrati printre oameni, si simteam ca aceea era o clipa foarte speciala pentru ei, a lor cu ei insisi. Apoi m-am desprins de zidul de care stateam rezemata, am facut cativa pasi si m-am asezat la rand cu cei ce asteaptau sa intre.