Locul unde nu s-a intamplat (mai) nimic sau Cum se spune indeajuns in romaneste

Posted on iulie 29, 2013 by Adina Bortă in Uncategorized

http://www.zf.ro/auto/judetul-in-care-s-a-vandut-o-singura-masina-noua-anul-acesta-11159571

Aceasta e o stire care imi da de gandit si ma irita putin. Si apoi iar imi da de gandit. Pentru ca informatia nu este pusa in vreun context si apare intrebarea “Ce vrea sa ne comunice?’’ Ca s-a vandut o singura masina. Asa, si? Ce inseamna asta? Intr-un loc apare un indiciu: ‘’e dezastru’’. Aha, deci nu e bine. E bine cand se vand multe multe masini. Cand pamantul va fi plin de masini si oamenii inca vor cumpara masini noi si nu vor avea pe unde sa mearga, si nu vor avea unde sa le tina, si va fi tot mai greu cu combustibilul, dar oamenii vor fi fericiti pentru ca vor cumpara multe masini. Oare?

Tocmai am citit despre falimentul iminent al orasului Detroit – oras al carui nume este folosit prin metonimie pentru a numi intreaga industrie auto americana. Trist. Arata cat de in urma e umanitatea noastra fata de tehnologia noastra. Dar dincolo de lipsa de grija pentru oameni, ma intreb cum isi visau acei oameni viitorul?  Cate milioane de masini se gandeau ca vor tot fabrica? Oare cand e de ajuns? Indeajuns e un cuvant absent in vocabularul secolului XXI. Aproape ca ezit in a-l scrie; imi vine sa ma intreb daca l-am scris corect, cand de fapt e doar un oaspete rar in textele noastre. Arata putin arhaic si abia sters de praf. Pentru ca nu purtam cu noi acest concept de ‘’indeajuns’’, desi e critic in lumea materiala. Nu stiu cata bunatate e de ajuns, sau cata iubire sau cat respect. Dar stiu cata hrana ii e de ajuns corpului meu, stiu cat somn ii e indeajuns. Si stim ca depasirea acestor limite este problematica si nimanui nu i-ar trece prin minte sa ii depaseasca propriile limite mancand tot mai mult in fiecare zi. Indeajunsul devine putin mai vag cand e vorba de numarul rochiilor sau al perechilor de pantofi (am inceput sa lucrez la asta, sa stiti). Pentru ca in aceasta zona consecintele excesului nu sunt imediate; pentru un timp pot fi ascunse intr-un dulap mai mare, in mai multa munca si mai putin timp de reflectiie. Iar la nivel de societate ‘’indeajunsul’’ e atat de vag incat adesea nici nu il sesizam. Exista ‘’dulapuri’’ mai mari, in parti mai indepartate ale lumii pentru ce e de depozitat. Iar consecintele apar in intervale mai lungi, uneori mai lungi decat durata noastra de viata. In societate se  pare ca e cel mai putin recunoscut un astfel de rol de atentionare. Exista organizatiile ecologice care atentioneaza privind excesele si devine dramatic cat de putina lume intelege intelepciunea pozitiei lor si cat de vitale sunt considerentele pe care ele le aduc in discutie.

Incerc sa imi imaginez o societate in care stirea asta e una grozava. Prin care cititorii afla de un astfel de loc in tara lor in care oamenii sunt atat de economi incat s-a vandut o singura masina noua in sase luni. Sau in care oamenii au ajuns sa simta ca au indeajuns pentru o buna perioada de timp. Si ar fi multumiti de asta si de faptul ca oamenii care pana atunci vindeau masini acum pot face alte activitati utile pana cand va fi din nou nevoie de masini noi. Sau in care oamenii au realizat cum pot folosi mai eficient masinile pe care deja le au. Sau in care oamenii s-au preocupat mai mult cu a invata lucruri noi, a ingriji natura sau a petrece mai mult timp cu copiii lor, in defavoarea preocuparii pentru achizitiile materiale. Dupa cum si faptul ca oamenii cumpara masini second- hand ar fi vazut ca un semn de chibzuinta si grija pentru utilizarea cat mai indelungata a bunurilor. Asta ar fi intr-o vreme cand consumerismul ar fi vazut ca o forma primitiva de raspuns fals la adevaratele nevoi ale oamenilor si nu ar fi etichetat ca fiind o ‘’barbarie’’ doar pentru ca oamenii ar fi toleranti cu limitele constiintei predecesorilor lor. Si ar simti compasiune pentru suferintele si frustarile acestora cand ar asculta povestile bunicilor lor. Si apoi ar respira usurati la capatul povestii, fericiti ca traiesc in vremuri mai bune; asa cum poate ne simtim noi cand ascultam povesti despre razboi.

Si textul ar ramane aproape neschimbat; singura diferenta  ar fi ’’In Mehedinti este grozav” in loc de ’’In Mehedinti este dezastru”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

  • Calendar

    [eventlist]
  • Arhiva

  • Categorii

  • tweets

    @adinaborta on Twitter